Administratie

Introduceți subtitlul aici

Raportul la cinci luni de activitate al unui primar de 30 de ani- Ciprian Ciuperceanu

Drăgănești Vlașca devine comună europeană

Drăgănești Vlașca este comuna care a sperat la intrarea în normalitate, în dezvoltare, după mai bine de două decenii de proiecte unele așteptate, altele eșuate. Aici, după 1990 în loc să se implementeze proiecte care să pună localitatea în valoare, s-au implementat numai condiții nefaste care au ținut dezvoltarea pe loc. Comuna Drăgănești Vlașca din 5 iunie a intrat în linie dreaptă pentru bunul mers spre normalitate.

În comuna Drăgănești Vlașca a venit vremea ca totul să capete normalitate și sens. La cârma comunei a fost aleasă o altă echipă la 5 iunie. Tânără. Primarul Ciprian Ciuperceanu, viceprimarul Doru Pena, secretarul , administratorul public, marea majoritate a angajaților din primărie și nu în ultimul rând consilierii locali sunt tineri. O echipă care nu a așteptat să se acomodeze cu noul statut, ci a pornit ca o avalanșă peste comună.

Dacă fața acestei comune care se întinde pe Drumul European era deplorabilă, cu vegetație lăsată să crească în abundență, fără a I se da nicio atenție, cu iluminat public precar, cu coșuri de gunoi de dinainte de revoluție, în stațiile de autobuz cu schelete metalice care aminteau poziționarea acestora, în cinci luni de la schimbarea conducerii primăriei, toate acestea s-au schimbat.

Stadionul comunal a devedit funcțional din toate punctele de vedere. Până mai acum câteva luni, acesta era folosit doar pentru că avea iarbă. Meciuri nu erau organizate pentru că nu exista nicio bancă, singura modalitate de a privi un meci era în picioare. Acum, stadionul comunal are bănci, are acoperiș la tribună, este dotat cu apă curentă pentru întreținerea gazonului.

Strada care duce la cimitir a fost pietruită pentru prima dată în istoria comunei. Aceasta până acum a fost lăsată de izbeliște, datorită faptului că se află în cartierul ..Țigănie,,. Pentru a-ți cinsti morții cum se cuvine la cimitir, erai obligat să străbați această stradă prin noroi, neexistând altă posibilitate. Acum lucrurile stau cu totul altfel. Chiar dacă nu se poate asfalta curând această stradă, conducerea primăriei a hotărât să o pietruiască, pentru a eradica noroiul și mizeria.

Imaginea comunei s-a schimbat radical, pentru că în luna iunie și iulie, primăria, împreună cu cei de la ajutorul social, timp de 45 de zile au defrișat comuna, care ajunsese mai rău ca o junglă. După această acțiune, s-au montat stații de autobuz moderne, iluminate, bănci, coșuri de gunoi. S-a modernizat piața comunală, s-au plantat 50 de tuia pe șoseaua europeană, s-au montat 30 de lămpi cu led pe șosea și 100 de lămpi cu becuri economice în comună. Tot în aceste cinci luni s-a modernizat clădirea primăriei și s-a achiziționat și o centrală performantă. Toată vara, oricine a vrut să folosească terenul sintetic din fața școlii generale a putut-o face, deoarece a fost montată nocturnă.

Echipa de fotbal ACS Drăgănești Vlașca a fost înscrisă în Liga a IV a, echipă care până acum nu existase pentru fosta conducere a primăriei.

În cele 150 de zile de când conducerea primăriei Drăgănești Vlașca s-a schimbat, parcă totul merge înainte firesc, normal, fără nicio îndoială. Dacă pe vremea fostului primar, Petre Bucur, singura propoziție pe care o putea rosti era,, NU AVEM BANI,, acum situatia s-a schimbat. S-a descoperit că de fapt lucrurile nu stau tocmai așa. S-au putut face și investiții mici, cum ar fi 2 drujbe, 2 motocoase, 1 atomizor, 1 aparat de sudură, bormașini, flexuri, dar și investiții mai mari, cum ar fi instalarea unui număr de 26 de camere de supraveghere cu tot sistemul pus în sala de ședințe, pentru a putea fi urmărite de oricine dorește. Până acum, existau 10 camere de supraveghere dar acestea puteau fi urmărite doar de ....nu se știe cine, de pe calculator, pentru că nimeni din angajații primăriei nu știau de aceste camere unde pot fi vizualizate.

Pentru prima dată în istoria comunei Drăgănești Vlașca aici există hidranți care pot fi de mare ajutor în caz de incendiu, s-a pus zgură pe strada care duce la școala generală, liceu și poliție, s-au montat instalații luminoase de sărbători și va fi montat un brad de dimensiuni mari, în centrul comunei, de sărbătorile de iarnă, există WI-FI gratuit în centrul comunei și în parc și un sistem audio cu boxe performante, amplasate în centru comunei și în parc.

Din bugetul local, aproximativ un miliard de lei vechi, au fost alocați pentru cadastrarea islazului dar și a terenurilor pentru persoanele fizice care nu aveau în posesie titlul de proprietate.

Nici satele Văceni și Comoara nu au rămas de izbeliște. La Văceni, s-au săpat șanțuri și s-au montat tuburi pentru ca nicio gospodărie saă nu mai fie afectată de inundații, pe terenul de forbal s-au montat două porți, s-au mai montat în sat și stații de autobuz, coșuri de gunoi și bănci.

La Comoara de asemenea s-a montat stație de autobuz, bănci și coșuri de gunoi și s-au defrișat toate zonele.

Pentru anul 2017, echipa primăriei Drăgănești Vlașca are timpul ocupat deja. Se va moderniza piața comunală, există deja un proiect aprobat pentru construirea unei grădinițe, se va asfalta drumul spe Comoara, este aprobat deja un proiect pentru instalarea unui număr de 200 de lămpi de iluminat, pe led, va începe realizarea sistemului de canalizare în comună și va fi reabilitat căminul cultural.

Și surpriza cea mai mare pentru drăgăneșteni va veni în primăvară. Aici va fi înființată o stație SMURD, unde vor lucra 20 de persoane, câte 5 pe tură, 24 de ore din 24.

Văzând aceste schimbări majore în comuna Drăgănești Vlașca, am reușit să realizăm un vox populi cu câteva persoane, pe o singură întrebare: ,,Cum comentați schimbările din comuna dumneavoastră?,,:

V.G. 68 ani, pensionară: ,, Da maică sunt din Drăgănești. Păi ce să spun eu? Copilul ăsta ( nr primarul Ciprian Ciuperceanu) a făcut în câteva luni ce n-a făcut aștia în 20 de ani. Cum să nu îmi fie drag că acu e cărățenie, e frumos, a pus asfaltu asta pe pietrele alea și merg și eu altfel....Si e numai tineret în primărie. Bravo lor!,,

D.B. 48 ani, întreprinzător particular: ,, E bine! E din ce în ce mai bine! I-am votat și uite că nu îmi pare rău! Ăla care a fost( nr fostul primar Petre Bucur) acum am văzut că și-a bătut joc de noi 12 ani de zile. A fost doar pentru el, dar acum se vede că se putea. Păi dacă pot băieții aștia tineri, înseamnă că am fost luați de proști până acum...,,

B.E 18 ani, elev: ,, Îl iubim pe domn profesor( nr. Primarul Ciprian Ciuperceanu) pentru că se gândește la noi: a pus nocturnă pe sintetic, a băgat WI-FI gratuit și aici în centru și în parc, a pus instalatii de sărbători, a luminat monumentul, e cel mai bun primar!,,

F.l. 72 ani pensionar: ,, Sincer să fiu eu nu l-am votat. Că e prea tânăr domne! 30 de ani?? Da copilu asta, că e un copil față de mine, mi-a dat cu tifla-n nas! Domne a făcut primaru asta ce nu a făcut toți până acu, de la revoluție. Bravo lui! Acu parcă mi-e necaz că nu am avut încredere în el dar îl laud la toată lumea. Și ăia din primărie, toți tineri. Am fost să îmi iau o hârtie. A făcut intrare pe partea ailaltă, prin față, a făcut și înauntru frumos, să vezi toată lumea serviabilă, decât am intrat și gata mi-a făcut hârtia. M-am închinat! S-a schimbat lumea!,, 

Albu & Teodorescu, Bld. Muncii 879, 030491 București, +40 021 123 456
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți